C'l artìcol chè 'l è scrit in Carpśàn Emiliàn

N'inciśiòun 'dl Andrea Mantegna 'dla fin dal Quatersèint cun un bacanêl cun la tinòsa

Al spìrit diuniśìec, secònda cum' al 'l ìva spieghê al filòśuf tudès'c edl Otsèint Friedrich Nietzsche fin dal só prìm e-scrìt Al naser 'd la tragédia, 'l éra na manéra 'd esprìm'r-es, propia anca 'd i prìm òm grèc, in dû a se vlìva vìver in dla libertê e vitalitê naturèla, anca imberièga, e da 'l Nietzsche preferìda, cuntrapòsta al cal regimentamèint rasiunêl 'd i cumpurtamèint purtê incòri in dla grecitê dai pinsadōr cum' al Sócret e da quî vgnû dòp, ch' i vlìven imbriglièr i lavór in na manéra finta, e che 'l Nietzsche al deprechèva.


«
Dans la science des mystères la douleur est sanctifiée : le "travail d'enfantement" rendant la douleur sacrée, - tout ce qui est devenir et croissance, tout ce qui garantit l'avenir nécessite la douleur… Pour qu'il y ait la joie éternelle de la création, pour que la volonté de vie s'affirme éternellement par elle-même il faut aussi qu'il y ait les "douleurs de l'enfantement"… Le mot Dionysos signifie tout cela : je ne connais pas de symbolisme plus élevé que ce symbolisme grec, celui des fêtes dionysiennes. Par lui le plus profond instinct de la vie, celui de la vie à venir, de la vie éternelle est traduit d'une façon religieuse, - la voie même de la vie, la procréation, comme la voie sacrée… Ce n'est que le christianisme, avec son fond de ressentiment contre la vie, qui a fait de la sexualité quelque chose d'impur : il jette de la boue sur le commencement, sur la condition première de notre vie…»
(FR)(Soquànti pert 'd al scrìt La basôra 'd ai ìdul, « Quèl che mè a gh' dév ai Antìg », 4., 1889)
«
In dal savér 'd i mistér, al dulór al vin santifichê: al "travàj 'd avér fiól" ch' al fa dvintèr sach'r al dulór, - tùt quel ch'l è al dvintèr e 'l crèser, tùt quel ch' al garantìs al futûr, al gh' à biśògn 'd al dulór… Perchè a gh' sìa la cuntintèsa etèrna 'dla creasiòun, perchè la vója 'd vìver, da per lē la vinsa in dl' eternitê, a bśògna ch' a gh' sìa anca i "dulór 'd al parturìr"… Al nòm Diunìś al vól dir tut quest chè: mè a n' cgnùs mìa dal simbulìś'm piò élt ed quest chè grèc, quèl 'd al festi 'd al Diunìś. Da lò, al piò profònd istìnt ed la vìta, quèl ed la vìta ch' a gnarà, ed la vìta etèrna, al vin tradòt in na manéra religióśa, - la streda stèsa ed la vìta, al procreèr, cuma la streda sacrèda… Al n' è stê èter che 'l cristianésum, cul só fònda 'd arsentimèint còuntr' a la vìta, ch'l à fàt 'dla sesualitê un quèl 'd mìa pûr: al śbàt 'dla śmélta 'd sóvr' a 'l inìsi, 'd sóvr' a la prèma cundisiòun 'dla nostra vìta…»
(MUD)


Vóś lighèdi


Colegamèint estèren